duminică, 19 septembrie 2021

Keep Going Pillow

Uneori, cand nu ai putere sa te lupti cu greutatile ce-ti apar in cale, pasiunea pentru cusut te poate intari, te poate salva de deznadejde si tristete. Iar daca noul pattern al Getei a fost de cel mai mare ajutor, imi reintaresc convingerea ca nimic nu e intamplator. Aveam nevoie sa stau afara in gradina, la soare, la odihna, dar mintea refuza sa se relaxeze, fugind continuu de la frica la groaza, de la tristete la induiosare. Mintea are acest efect, sa ne zapaceasca. Stiam ca trebuie sa o linistesc intr-un fel. Dar cum? Imi trebuia un proiect care sa-mi domoleasca gandurile, sa imi incerce abilitatile, sa ma provoace, sa imi placa...dar ce? Prietena mea Geta mi-a vorbit despre noul ei pattern, in tehnica English Paper Piecing, ideal de lucrat afara, pe un fotoliu comod, la caldura blanda a soarelui de toamna, in adierea usoara a vantului printre ramurile copacilor plini de rod... Asa a inceput vindecarea mea, cosand triunghiuri mici cu triunghiuri mai mari, triunghiuri colorate cu triunghiuri albe cu buline mici discrete, mii de impunsaturi de ac, discrete cat sa nu se vada, rezistente cat sa dainuie multi ani, asa cum se stie ca o lucrare de patchwork trebuie sa fie.
Azi cateva ore, maine la fel, iar a treia zi deja triunghiurile au fost cusute toate la locul lor, cat sa redea un joc placut geometric si cromatic.
Matlasarea a fost simpla si a mers foarte usor, linii drepte, de-a lungul laturilor triunghiurilor, lasand mici pernite triunghiulare sa iasa in relief datorita vatelinei groase de dedesubt.
A iesit o perna fascinanta, e perna mea, e cea mai pretioasa perna, incununarea unei munci dificile, infrangerea unei minti agitate, readusa in matca ei.
Dimensiuni perna: 55x50cm. Matlasata cu vatelina groasa sintetica. Inchidere cu fermoar.
Gasiti patternul Getei aici. Incercati si o sa-mi dati dreptate!

2 comentarii:

  1. Multă dreptate ai, aceasta pasiune cu acul, fie manual sau mecanic, ne aduce o stare de bine, de relaxare și de bucuria rezultatului obținut..
    Tu aveai nevoie de o astfel de provocare și ma bucur ca ai obținut-o!
    Ma uit din nou la ce ai cusut și îmi imaginez fiecare etapa pe care ai parcurs-o..
    Tu arăți doar acele triunghiuri pe care le-ai cusut manual, dar pana sa ajungi aici îmi imaginez o bucata de material.. Acest material trebuie măsurat și apoi tăiate toate acele triunghiuri..
    Cata munca se înglobează în acest proiect atât de valoros și atât de minunat!
    Satisfacția cred ca este dubla, pt ca ai obținut ceva minunat în condiții speciale!
    Sunt mandra de tine! Felicitări!

    RăspundețiȘtergere
  2. Intr-adevar fascinanta realizare. Cred ca ideile comentariului anterior au fost extrem de cuprinzatoare si speciale.
    Ai realizat un lucru minunat. Sa te bucuri de sprijjinul oferit.
    Sper ca esti multumita si linistita. Asta ar fi cel mai important!
    Imbratisari cu drag!

    RăspundețiȘtergere